După ce ne-am întâlnit cu toții din nou ca să punem țara la cale, m-am îndreptat curioasă și nerăbdătoare către cortul de informare instalat de Centrul de Informare Turistică în fața Mitropoliei. Practic, noi eram punctul de sprijin pentru pelerinii veniți din toate colțurile țării. O hartă, o vorbă bună, un sfat sau un zâmbet; orice am fi dăruit, era bine primit și apreciat de cei mai mulți dintre ei, mai ales că orice am fi oferit, era gratis. Da, da. Chiar și harta Iașului era gratuită, nu doar zâmbetul nostru larg și infantil.
Făcând o paranteză, chiar dacă pare ciudat și neobișnuit, cuvântul „gratis” încă mai face minuni în rândul românilor. Odată rostit, pare să deschidă multe porți. Vedeai rând pe rând oameni fericiți doar la auzul cuvântului magic care le însenina privirea. Închid paranteza.
Pe lângă toate zâmbetele și hărțile oferite, am simțit legătura cu oamenii. Bucuria de a ajuta, în orice fel, este indescriptibilă. Colorați, săraci, mai mult sau mai puțin veseli, agitați sau cu liniștea așternută pe chip, toți acei oameni aveau ceva în comun. Indiferent de statură și statut, toți erau luminați de credință, credință care îi purtase pe aceste meleaguri.
Apropierea de oameni mă obosește uneori, însă la sfârșitul zilei am realizat că am învățat ceva din privirea fiecăruia. După două ore petrecute printre oameni, m-am simțit mai bogată în povești.
Firuta Slevoaca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu