Azi am participat la o conferință organizată de CIT pentru noi, cu ocazia internship-ului la care suntem cu toții participanți. E drept că ne-am simțit mai importanți decât de obicei, mai ales că am găsit pe scaunele ce ne erau rezervate niște materiale tare interesante de promovare a Iașului. Bucurându-ne ca niște copilași ce își primiseră porția de jucării pe luna respectivă, i-am așteptat pe invitații de seamă ce aveau să ne vorbească despre pelerinaj și ale sale chipuri.
Pe rând, s-au așezat în fața noastră trei domni distinși: un profesor de istorie îmbrăcat la patru ace, un preot pe chipul căruia se citea rugăciunea minții și un bătrânel simpatic ce părea să aibă pregătite câteva snoave în discurs. Luând cuvântul chiar în această ordine, am aflat tot felul de lucruri și puncte de vedere pe care nu le mai auzisem puse la un loc într-o astfel de întâlnire.
Am înțeles că pelerinajul e de când lumea aproape și că nici nu va dispărea curând pentru că e un fenomen social greu de explicat, dar existent. Motivația venea din colțul celălalt, din vorbele feței bisericești care ne-a explicat rădăcinile pelerinajului și condițiile unui pelerin adevărat. Nu e destul să îți umpli sacoșa cu icoane, dacă tu nu trăiești ceva aparte atunci când vii să te închini la Cuvioasa, în această zi sfântă. Iar la sfârșit a venit povestea. Cu adevărat simpatic și plin de haz, Ion Mitican (pentru că ăsta era numele celui de-al treilea invitat) a hașurat în cuvinte frumoase o vedere a Iașului de odinioară care sărbătorea la fel de intens aceste zile de pelerinaj și acum aproape 100 de ani.
La începutul întâlnirii, presimțeam că o să mă plictisesc. Pe parcurs, am realizat că mă aflu într-o incursiune a pelerinajului care m-a ținut trează și nemișcată aproape două ore. Două ore pline de înțeles și înțelesuri.
Firuta Slevoaca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu